Vremea azi, 30 august. Domină atmosfera însorită, iar vântul prinde putere pe partea sudică şi la munte

Ziua de luni ne aduce vreme răcoroasă în vest, în nord şi în centru, pe unde o să mai apară înnorări, câteva averse locale şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă.

În rest, va domina atmosfera însorită, iar vântul prinde putere pe partea sudică şi la munte.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţă o zi foarte frumoasă, cu cer senin şi 28…29 de grade în termometre la amiază. Vântul va avea unele intensificări, cu viteze mai mari pe litoral.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul rămâne curat pe la câmpie, iar în zonele mai înalte apar câţiva nori de vreme bună. Valorile termice sunt foarte plăcute pentru această perioadă şi se opresc la 28 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, soarele străluceşte în cea mai mare parte a zilei. În Bucovina se mai încălzeşte faţă de duminică, iar luni vor fi 23…24 de grade. În restul provinciei, temperaturile urcă până la 28 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem şi perioade cu soare, dar din când în când se adună norii şi o să mai vină o aversă, două. Atmosfera se menţine răcoroasă şi nu vor fi mai mult 21 de grade la amiază.

Şi în ţinuturile vestice o să fie răcoare, iar termometrele vor indica cel mult 22 de grade. Se anunţă o zi în general frumoasă, însă în zonele mai înalte s-ar putea să mai vină câteva reprize de ploaie.

Temperaturile rămân scăzute şi în Transilvania, pe unde luni se vor atinge tot 22 de grade. Vor fi momente însorite, însă pe parcursul zilei se mai înnorează şi sunt anunţate averse locale, care pot lăsa în urma peste 15 litri de apă pe metru pătrat.

În Oltenia urmează o zi plăcută, cu mult soare. Apar şi câţiva nori de vreme bună, vântul are unele intensificări, iar maximele ating 24…25 de grade.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile sudice. În regiunile mai înalte, norii apar sporadic, însă pe la câmpie avem cer senin. Vântul suflă cam nervos, iar temperaturile se opresc la 25…26 de grade.

Vremea în București

 

În Bucureşti o să mai fie ceva nori şi condiţii de ploaie luni dimineaţa, dar mai apoi, treptat, se înseninează. Vântul va fi activ, iar maxima atinge 28 de grade. Noaptea ne aduce vreme bună, dar se răcoreşte simţitor, iar temperatura coboară până la 12 grade.

Vremea la munte

 

La munte, atmosfera se menţine răcoroasă. Vor fi înnorări şi apar averse locale, care pot să aducă peste 15 litri de apă pe metru pătrat, iar vântul se înteţeşte la altitudini mari.

Vremea pe litoral

 

Pe litoral, în schimb, avem vreme caldă. Va domina atmosfera însorită, dar pe parcursul zilei, se mai aduna norii şi e posibil să picure trecător. Vântul prinde putere şi suflă cu viteze de 40…50 de km/h, iar temperaturile ating 29 de grade în staţiuni şi 24 de grade în apă.

Vremea în următoarele zile

 

Luni, vremea va fi răcoroasă în vest, în nord şi în centru, pe unde o mai apară înnorări şi câteva averse locale. În rest, avem soare şi un vânt intens în sud şi la munte.

Marți, pe partea sudică şi în est se anunţă o zi frumoasă, cu cer mai mult senin. În rest vor fi perioade cu ploi torenţiale de scurtă durată, care vor lăsa în urma cantităţi importante de apă.

Miercuri, în zona intracarpatică, la deal şi la munte, atmosfera se menţine răcoroasă şi o să plouă pe arii extinse. Pe seara, ploile cuprind şi restul ţării, iar vântul se înteţeşte în vest, în centru şi în zona montană.

Joi, se răcoreşte peste tot. În nord-est, în centru şi la munte mai vin câteva ploi slabe, iar vântul se menţine activ în majoritatea regiunilor.

(Sursa: www.stirileprotv.ro).

Despre Radio Tequila România