
Accidentul a avut loc, vineri dimineața, într-un cartier din Iași, din primele informații șoferul autoturismului a vrut să întoarcă pe linia de tramvai, însă nu s-a asigurat și a fost lovit de tramvaiul care circula regulamentar. O persoană a fost rănită în urma impactului, potrivit Ziarul de Iași.
Ciocnirea violentă s-a produs în această dimineață în stația Minerva, când șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 55 de ani, nu s-a asigurat în momentul în care a vrut să întoarcă pe linia de tramvai, însă a fost lovit în plin de mijlocul de transport în comun.
În urma impactului tramvaiul a sărit de pe șine. Mai mult, autoturismul s-a oprit pe peronul stației, iar șoferul a rămas încarcerat, scrie ziarul de Iași.
Șoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind scos în siguranță de către pompierii aflați la fața locului. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au ajuns și mai multe echipaje de poliție, iar circulația în zonă este blocată.
Vatmanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul este negativ. Din primele declaraţii ale vatmanului, şoferul a susţinut că i s-a blocat volanul maşinii şi ar fi intrat în fața tramvaiului.