Șoferul unei ambulanțe private din Borșa, prins cu țigări de contrabandă în timp ce transporta pacienţi

Photo: www.libertatea.ro

Șoferul unei ambulanțe private a fost prins de polițiștii de frontieră în timp ce făcea contrabandă cu țigări, chiar în timp ce transporta la Borșa pacienții care au fost la dializă în Baia Mare, relatează siteul local Emaramureș.

Șoferul de ambulanță, un bărbat în vârstă de 42 de ani, a fost oprit, pe 2 august, în localitatea de frontieră Vișeu de Jos.

„În urma unui control, lucrătorii noștri au descoperit în bagajele personale ale șoferului 180 de pachete de țigări, în valoare de 2.106 lei. Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, iar conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației, Iulia Stan, potrivit Emaramures.

Pacienții care se întorceau de la dializă din Baia Mare au fost transportați cu o altă ambulanță spre locuințele lor.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România