Home » Articole Recente » Scandalul pensiilor: Consilierii lui Carmen Dan renunță la salarii! Ce spune ministrul

Scandalul pensiilor: Consilierii lui Carmen Dan renunță la salarii! Ce spune ministrul

Cei cinci consilieri ai ministrului Afacerilor Interne, care beneficiază, în paralel, de pensie şi salariu, vor lucra gratuit, ca urmare a scandalului mediatic în care au fost implicaţi, ei urmând să renunţe la indemnizaţii, a spus, marţi, Carmen Dan.

„Surpriza frumoasă sau experienţa frumoasă pe care eu am trăit-o a fost că astăzi (marţi – n.red.), toţi cei cinci consilieri ai mei au venit la mine şi mi-au spus că situaţia în care ei se află şi care este atât de intens mediatizată în plan public este o situaţie care – cred ei – poate fi remediată într-un singur fel şi că din punctul lor de vedere, expunerea publică a situaţiei lor, deşi nu s-a nominalizat şi nu s-a vorbit decât la modul general, au considerat că imaginea ministerului este afectată şi că ministerul este vulnerabilizat, motiv pentru care au decis să solicite aprobarea mea de a ieşi din această situaţie”, a spus Carmen Dan la un post de televiziune, potrivit Mediafax.

Ministrul de Interne a explicat că nu există posibilitatea de a renunţa la pensie, motiv pentru care cei cinci consilieri au ales că renunţe la salariu.

Prealuare realitatea.net

CIteste si ...

Procurorii au pus tunurile pe apropiații şefului PSD

Oamenii lui Dragnea, încolţiţi! În ultimele două luni, tot mai mulţi dintre oamenii considerați prieteni …