
O femeie a fost atacată de un câine, miercuri în jurul orelor 17.00, în Sectorul 1 al Capitalei, iar poliția l-a ridicat pe stăpânul animalului agresiv.
Anunțați prin Serviciul 112, polițiștii Secției 4 au sosit la fața locului și au demarat verificările, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
În scurt timp stăpânul câinelui a fost identificat și condus la sediul Serviciului pentru Protecția Animalelor pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane”.
În paralel, câinele agresiv a fost ridicat de lucrătorii Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor.