Momentul în care o mașină de 300.000 de euro rămâne fără benzină în Mamaia. Imaginile au devenit virale

Momente amuzante în trafic. Ce s-a întâmplat când un bolid de lux a rămas fără benzină

Moment rușinos pentru un șofer ce conduce un bolid în valoare de 300.000 de euro! Acesta a rămas fără benzină chiar în Mamaia, stațiunea de lux de pe litoral, așa că s-a văzut nevoit să apeleze la o metodă surprinzătoare.

Situație bizară în Mamaia. Totul a fost surprins pe cameră

Uneori, viața le poate juca feste oamenilor chiar dacă se află la volanul unei mașini pe care mulți și-o doresc. Un șofer a rămas fără benzină într-o intersecție extrem de aglomerată din Mamaia, blocând a doua bandă de circulație.

Mulți români visează să se afle la volanul unui Rolls-Royce, iar o astfel de mașină nu este deloc ușor de obținut. Românii ce își doresc să conducă o adevărată bijuterie trebuie să scoată din buzunar pe puțin 300.000 de euro, dar ghinionul s-a ținut lanț de un șofer ce deține un asemenea bolid.

Mașină de 300.000 de euro, rămasă fără benzină în Mamaia. Cum s-a rezolvat problema, de fapt

Într-un videoclip postat de Reporter Neptun TV, se poate observa cum șoferul trece printr-o situație bizară, rămas fără benzină. Totuși, totul e bine când se termină cu bine, mai ales pentru că acesta a găsit o soluție rapidă pentru a scăpa de probleme!

La un moment dat, cineva a apărut și a alimentat mașina cu un bidon, așa că șoferul a putut să plece din respectiva intersecție aglomerată, spre bucuria șoferilor ce nu au fost foarte fericiți atunci când și-au dat seama că o să existe probleme în trafic după această situație bizară.

Ce cred românii despre ce s-a întâmplat: ‘Tipic românesc’

Imaginile au ajuns virale pe internet, așa că mulți români au decis să facă haz de necaz și să comenteze tot ce s-a întâmplat. Mulți au găsit amuzantă situația, ba chiar au explicat că așa ceva nu ar trebui să se întâmple în momentul în care este vorba de o mașină de lux, anume Rolls-Royce.

„‘A plătit parcarea și nu a mai avut bani de benzină’, ‘Tipic românesc’,  ‘A rămas în pana bogatului’, ‘Peste jumătate din șoferi sunt de genul’”, au fost câteva dintre comentariile de la postarea cu pricina.

De asemenea, un utilizator Facebook nu a găsit situația șocantă, mai ales pentru că a surprins, recent, o altă persoană ce alimenta cu bani puțini o mașină scumpă.

(Sursa: www.playtech.ro).

Despre Radio Tequila România