Meteo 23 august – 20 septembrie 2021. Cum va fi vremea în România, ce ne așteaptă

Meteo 23 august – 20 septembrie 2021. Cum va fi vremea în România, ce ne așteaptă

După ce vara lui 2021 a fost jumătate ploioasă, jumătate caniculară, specialiștii de la ANM trag semnalul de alarmă în ceea ce privește prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni. Unde va ploua cel mai mult.

Cum va fi vremea în perioada 23 august – 20 septembrie 2021

Toamna se numără bobocii dar și picăturile de ploaie, aparent. Experții de la Administrația Națională de Meteorologie au emis estimări privind cum va fi vremea în ultima săptămână din luna august și primele trei din luna septembrie.

Cu alte cuvinte, meteorologii au declarat că în următoarea lună vom avea temperaturi potrivite pentru intervalul respectiv, însă cu precipitații abundente în zonele de sud și sud-est ale României.

Toamna își va intra în drepturi, iar ploile nu vor lipsi, în special în zonele montane, acolo unde după data de 6 septembrie se vor înregistra cantități de precipitații semnificative.

Săptămâna 23.08.2021 – 30.08.2021

Ultima săptămână din luna august 2021 vine cu temperaturi moderate. Încă mai este vreme de plajă, așa că turiștii care vor să dea o fugă spre litoral o pot face fără probleme, bucurându-se de ultimele raze de soare ale verii. Temperaturile vor fi potrivite pentru acest interval în toate regiunile țării.

Săptămâna 30.08.2021 – 06.09.2021

Prima săptămână a lui Răpciune aduce câteva zile răcoroase. Valorile termice vor începe să scadă, fiind potrivite pentru această perioadă a anului în care ne aflăm. Temperaturile vor fi puțin mai coborâte, local, în regiunile estice, dar și ușor mai ridicate în cele de Vest.

Ploile își vor face ușor simțită prezența, iar aceasta este ocazia perfectă de a face un drum până la munte, pentru o escapadă romantică sau o excursie cu prietenii cei mai buni.

Săptămâna 06.09.2021 – 13.09.2021

În a doua săptămână a lunii septembrie, temperaturile atmosferice încep să scadă, iar ploile de toamnă își fac simțită prezența. Conform meteorologilor, regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile României.

Vântul va sufla cu o intensitate medie, iar nopțile vor fi destul de răcoroase. E timpul să scoți geaca de piele din garderobă.

Săptămâna 13.09.2021 – 20.09.2021

A treia săptămână a lunii septembrie vine cu ploi abundente în zonele montane, în Sud și Sud-Estul României. Temperaturile vor scădea și vor atinge valorile potrivite pentru perioada respectivă.

Românii care doresc să plece într-un scurt concediu la munte se vor putea bucura de temperaturi potrivite în zonele montane. Ce poate fi mai potrivit decât o cabană călduroasă în mijlocul naturii?

Vântul va sufla moderat, iar precipitațiile înregistrate vor fi potrivite pentru intervalul celei de-a doua jumătăți a lunii lui Răpciune.

(Sursa: www.playtech.ro).

Despre Radio Tequila România