Mașina care a rupt barierele la Brănești, implicată în alt accident două ore mai târziu. Șoferul era beat

Photo: www.libertatea.ro

În urma verificărilor făcute de polițiștii ilfoveni s-a constatat că șoferul autoturismului care a forțat barierele de la trecerea de cale ferată în localitatea ilfoveană Brănești, marți seara, este același care două ore mai târziu s-a răsturnat pe DN3, în apropiere de București, după ce a intrat într-un parapet, potrivit informațiilor transmise de IPJ Ilfov. Polițiștii care au intervenit la al doilea accident i-au pus fiola șoferului, iar acesta avea o alcoolemie de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat.

Primul incident a avut loc în jurul orei 19.30, când șoferul unui autoturism a rupt barierele de la nivel cu calea ferată din comuna Brănești și a trecut milimetric pe lângă un autoturism care aștepta la trecere regulamentar.

Imaginile cu momentul în care șoferul mașinii nu respectă regulile de circulație și forțează barierele de la nivelul de cale ferată au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă și postate ulterior pe paginile de socializare.

„În cauză, polițiștii din Pantelimon s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată în comunicatul transmis, vineri, de IPJ Ilfov.

Câteva ore mai târziu, același autoturism care a forțat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată a fost implicat într-un accident rutier, care a avut loc în jurul orei 21:00.

„Din primele cercetări a rezultat că, în jurul orelor 20:50, conducătorul unui autovehicul, în timp ce se deplasa pe DN3, dinspre Brănești către București, când a ajuns la km. 15+400, a intrat în coliziune cu parapeții de pe partea stângă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în afara carosabilului”, au mai transmis polițiștii.

În urma impactului, un pasager a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat. Astfel, polițiștii din Pantelimon continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Reprezentanții IPJ Ilfov au transmis ulterior că șoferul care a rupt barierele de la trecerea de cale ferată în localitatea ilfoveană Brănești este același care a provocat un accident două ore mai târziu.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii din Pantelimon au identificat conducătorul auto, care la data de 3 august a.c, în jurul orelor 19:38, a forțat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, distrugându-le prin îndoire, în cauză rezultând faptul că acesta este unul și același conducător care a fost implicat în accidentul rutier ce a avut loc la aceeași dată, în jurul orei 20:50”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Ilfov.

În acest caz, cercetările continuă pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România