Locomotiva unui tren cu 80 de călători a luat foc în Dâmbovița. Nu sunt victime

Locomotiva unui tren care circula pe ruta Bucureşti – Piteşti şi în care se aflau 80 de pasageri a fost cuprinsă de flăcări vineri după-amiază, în gara din Găești. Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar călătorii nu au fost răniți, potrivit News.

Potrivit ISU Dâmbovița, incendiul a izbucnit la compartimentul motor al locomotivei trenului, în timp ce garnitura se afla în gara oraşului Găeşti.

Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar la faţa locului a fost trimisă şi o ambulanţă SMURD.

Locomotiva unui tren cu 80 de călători a luat foc în Dâmbovița. Nu sunt victime

„La sosirea echipajelor de pompieri, locomotiva era desprinsă de vagoane. Echipajul SMURD a făcut o verificare a tuturor pasagerilor din tren pentru a identifica eventuale persoane rănite. Niciuna din cele 80 de persoane aflate în tren nu a avut probleme”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.  

După ce incendiul a fost lichidat, un echipaj a rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor având în vedere temperaturile ridicate din compartimentul motor al locomotivei.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România