Home » Articole Recente » Ioana Ignat: ”Mă trezesc, mănânc, fac sport, mă duc la studio și mă întorc seara târziu”

Ioana Ignat: ”Mă trezesc, mănânc, fac sport, mă duc la studio și mă întorc seara târziu”

Ioana Ignat are 18 ani și planuri mari în muzică. A participat la Vocea României, dar aceasta a fost numai o etapă. Are planuri mari, iar viteza cu care are de gând să le facă o putem deduce și din lejeritatea cu care a scos 2 piese la interval de 3 săptămâni.

Mai multe despre artistă, aflăm în materialul de mai jos!

Două piese la interval de 3 săptămâni. De unde atâta inspirație?

Prima piesa, cea cu Damian Drăghici a fost făcuta de mine, iar inspirația a venit din trăirile mele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Inspirația vine când nu te aștepți.

Ce urmează după? Ai planuri pentru a treia? Cum suna ele, planurile?

Urmează o nouă piesă cât de curând. Am multe planuri în ceea ce privește muzica și vreau să mă țin de ele. Vreau să stau cât mai mult în studio, să studiez, să compun și să mă dezvolt.

Te-ai dezîndrăgostit vreodată? Cum ai reușit?

Să te dezindrăgostești e la fel de simplu cum e și să te îndrăgostești. Eu am reușit punând în balanță tot ceea ce era bun și tot ceea ce era rău, iar făcând asta a fost destul de simplu.

„Mă dezîndrăgostesc“ este o piesa care spune o poveste de dragoste în care ai fost implicată direct?

Într-un fel sau altul, toți trăim contextul din piesă “Mă dezîndrăgostesc” la un moment dat. Deci ca să răspund la întrebare, e și da, și nu.

Ce a reprezentat “Vocea României” pentru artistul Ioana Ignat. Sfătuiești pe cei care vor să intre în industrie să încerce și un astfel de proiect?

Vocea României a reprezentat o experiență frumoasă și o responsabilitate mare. Da, îi sfătuiesc și pe alții. Este un mediu în care reușești să te descoperi și să evoluezi, și nu doar din punct de vedere muzical.

Daca ai fi un fan al tău, ce ai vrea să știe despre artistul Ioana Ignat?

Cred că mi-ar plăcea să știe cat de mult iubesc muzica și ceea ce fac. Apoi, mi-aș dori să îi pot inspira să creadă în visurile lor și să se implice cât mai mult pentru că ele să se materializeze.

Despre ce-ți place să cânți în mod deosebit?

Nu am o temă anume, dar în general mă prind mai mult piesele de dragoste. Depinde și de ceea ce simt și ceea ce mă inspiră.

De unde pasiunea pentru muzică și care crezi că este plusul care te-a adus în fața publicului?

Încă de când eram mică îmi plăcea muzica. Am luat parte la tot felul de activități și serbări la școală și apoi am început mai serios la Palatul Copiilor.
M-a ajutat faptul că am muncit foarte mult și știu că treptat, tot prin muncă și implicare, voi reuși să urc din ce în ce mai sus.

Care este cea mai nasoală chestie care ți s-a întamplat pana acum pe scena, dar și care este cea mai mișto?

Ca parte mai dificilă, uneori pot exista probleme cu sonorizarea și nu pot auzi ceea ce cânt și devine mai greu să mă coordonez cu restul trupei. Cel mai mult îmi place reacția publicului. Mă bucură fiecare moment când primesc aprecierea oamenilor din fața mea și aplaudă chiar și minute întregi. Nu pot numi un anumit moment. Toate sunt speciale.

Ai 18 ani, ce vrei să te faci când o să te faci mare :)))?

Vreau să continui cu muzica. Vreau să ajung o cântăreață foarte cunoscută pe plan național și internațional. Când eram mică, mi-am zis că în cazul în care îmi pierd vocea vreodată, am 5 opțiuni de facultate și o să aleg eu până în momentul în care voi ajunge în punctul ăla. Acum nu mă mai gândesc la o variantă de rezervă, pentru că nu îmi doresc nimic altceva. Dincolo de asta, un foarte bun răspuns la întrebare e că vreau să mă fac mamică :))))

Ce faci în timpul liber?

Nu am foarte mult timp liber. Încerc să merg cât mai des la Botoșani și să îmi văd părinții, joc tenis de masă, compun versuri, muzică, ies cu prietenii, joc tot felul de chestii, de genul biletele, risc… tot felul.

Cum arată o zi din viața adolescentei Ioana Ignat?

În cazul în care mă trezesc foarte târziu, nu mai arată în vreun fel :))). Mă trezesc, mănânc, fac sport, mă duc la studio și mă întorc seara târziu. Asta e așa, în general.

Care este stilul vestimentar pe care îl preferi?

Nu am neapărat un stil vestimentar pe care îl prefer. Încerc să îmbin, să fie între cool și elegant. Am chiar și o piesă pe care tot încerc să o am mereu, să fie amprenta mea: ciorapii plasă de toate felurile :))))

Există branduri, magazine de unde preferi să te îmbraci?

Nu chiar, sunt multe branduri și magazine care îmi plac, dar nu am vreunul preferat.

Care este cartea ta preferata, dar filmul preferat?

Cartea mea preferata este “Crima și pedeapsa”, scrisă de Dostoievski. Filmul meu preferat este Gladiatorul.

Dintre artiștii internaționali pe cine apreciezi?

Apreciez foarte mulți artiști internaționali, însă pentru mine numărul 1 este Justin Timberlake, îl iubesc.

Atunci când vine vorba despre artiștii din România, alături de cine ai vrea să cânți?

Există mulți artiști care m-au inspirat de-a lungul timpului, dar lista e foarteee lungăă. Vor mai exista colaborări în viitor și atunci voi putea spune că am răspuns la întrebarea asta. Hahaaa!

Dacă ar fi să-ți facă cineva o petrecere surpriza de ziua ta, de exemplu, care ar trebui să fie tema sau cum ți-ar plăcea să se desfășoare?

Aș vrea să fie ceva la care să nu mă aștept, deci nu aș putea spune care ar trebui să fie temă :))) Mi-ar plăcea să jucăm tot felul de jocuri și să facem karaoke.

CIteste si ...

Procurorii au pus tunurile pe apropiații şefului PSD

Oamenii lui Dragnea, încolţiţi! În ultimele două luni, tot mai mulţi dintre oamenii considerați prieteni …