Imagini șocante. Un pădurar din Dâmbovița, bătut cu sălbăticie în curtea casei. Soția lui: „A fost bătut că a prins hoții de lemne”

Un pădurar din Dâmbovița a fost snopit în bătaie, în curtea lui, de mai mulți bărbați, despre care, susțin rudele lui, i-ar fi prins la furat de lemne. Scenele violente, care au avut loc joi, în comuna Bilciurești, au fost surprinse de camerele de supraveghere. Bărbatul este acum internat, iar agresorii lui, reținuți, relatează Știrile TVR.

Vă avertizăm urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Bărbatul se afla în curtea locuinței sale, în momentul în care mai mulți bărbați apar la poarta lui. Aceștia încep să împingă de poartă și de gard și intră peste el în curte.

Apoi îl atacă pe bărbat cu scânduri și bâte. Pădurarul încearcă să se apere, dar nu reușește. Trei bărbați îl lovesc cu sălbăticie, în timp ce martorii, inclusiv soția bărbatului, țipă după ajutare. La un moment dat, o femeie se apropie, însă este alungată de agresori.

„Sună la poliție”, se aude cum strigă o femeie.

Agresorii pădurarului sunt hoți de lemne pe care acesta i-ar fi prins în fapt, spune soția pădurarului, care a fost și ea lovită de agresori.

„A fost bătut că a prins hoții de lemne. L-au bătut cu scândura de la căruță. M-au lovit şi pe mine cu fierul cu care dădea în el, o ţeavă de fier, la mână”, a spus aceasta pentru ObservatorNews.

După atac, agresorii se urcă în mașina lăsată pe avarii și cu ușile deschise în mijlocul drumului, și pleacă.

Bărbatul a suferit răni grave și a fost transportat la spitalul din Târgoviște. ”Starea lui generală se ameliorează semnificativ și destul de rapid”, a spus Elena Firoiu, medic Spitalul Județean de Urgență Târgoviște pentru sursa citată.

Cei trei agresori au fost identificați și reținuți. „Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu”, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România