Noutăți:

Imagini dramatice, în Suceava. Cum arată un Maserati, după ce s-a răsturnat la 180 km/h. Cine era în mașină

Accident auto grav în Suceava. Ce s-a întâmplat cu persoanele din autoturism. Sursă foto: Ziarul de Iași

Noaptea de sămbătă spre duminică a fost tulburată de un accident foarte grav din localitatea Poiana Stampei. Un autoturism Maserati s-a răsturnat în timp ce 3 tineri se aflau în respectiva mașină, unul de 23 de ani și doi de 30 de ani. La fața locului au intervenit autoritățile competente.

Accident teribil în Suceava. Ce s-a întâmplat cu persoanele ce se aflau în Maserati

Loc marcat de tragedii în Suceava! Trei tineri s-au răsturnat cu o mașină marca Maserati și a fost nevoie ca autoritățile să ajungă la fața locului în cel mai scurt timp. Imaginile i-au speriat pe cei mai mulți dintre internauții ce au privit cu groază accidentul teribil.

Bolidul circula cu 180 km/h, iar șoferul a pierdut controlul volanului. Mașina de lux s-a răsturnat și a lovit mai multe obstacole, potrivit Ziarul de Iași. În autoturism se aflau trei tineri cărora li s-au aplicat manevre de resuscitare, fiind găsiți în stare de inconștiență de către echipajele speciale.

Clipe de coșmar după ce o mașină s-a răsturnat. Imaginile dramatice văzute în Suceava

Pompierii militari s-au deplasat în locul unde s-a petrecut accidentul cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță și două echipaje SMURD de la Bistrița-Năsăud pentru a încerca să îi salveze pe cei trei tineri ce s-au răsturnat cu autoturismul. Cei trei bărbați ar fi stat la cabană în apropiere pentru a participa la o petrecere, astfel că au decis să iasă la o plimbare cu autoturismul Maserati.

”Vorbim despre un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile, pe raza localității Poiana Stampei. Trei persoane au rămas încarcerate în interiorul mașinii, iar la fața locului au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost solicitat și sprijinul colegilor de la ISU Bistrița-Năsăud, care au intervenit cu două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă mobilă. Victimele încarcerate, toate trei în stare de inconștiență, au fost extrase dintre fiarele contorsionate și imediat s-a trecut la manevre de resuscitare”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Anunțul trist făcut de autorități

În ciuda eforturilor echipajelor medicale ce au încercat să îi salveze, cei trei tineri au fost declarați decedați. Poliția a deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cauzele tragediei în care doi bărbați de 30 de ani și unul de 23 de ani au pierit.

„Victimele încarcerate, toate trei în stare de inconștiență, au fost extrase dintre fiarele contorsionate şi imediat s-a trecut la manevrele de resuscitare. Din nefericire, după finalizarea protocolului, s-a declarat decesul pentru toate cele trei victime”, a precizat Alin Găleată.

(Sursa: www.playtech.ro).

Despre Radio Tequila România