Feli Donose, nemachiată și fără filtru. Artista s-a fimat și le-a arătat tuturor cum arată fără farduri. „Sunt obosită”

Feli Donose, în vârstă de 35 de ani, și-a surprins fanii de pe contul de socializare, după ce s-a filmat fără machiaj și a postat imaginile pe Instagram. Admiratorii artistei au felicitate-o pentru curaj și au sfătuit-o să facă mai des asta.

„Realitatea fără filtru. Am o stare de fericire, dar sunt și obosită”, a scris Feli pe pagina sa personală de socializare.

Feli Donose, despre adopția unui copil

Feli Donose, în vârstă de 35 de ani, este mama unei fetițe, Nora Luna, și trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Cătălin, cel care a cerut-o recent în căsătorie. Artista a declarat că își dorește să înfieze un copil, însă are o teamă.

„Eu acum, în momentul ăsta, și îmi asum lucrul ăsta, nu mai simt să mai vină așa, prin corp, încă un frate sau o soră pentru Nora. Dar îmi doresc să adopt. Încă nu simt că-i momentul, că nu știu cum se face treaba asta și dacă suntem pregătiți.

E foarte delicată treaba asta cu adopția. Ne dorim, dar ne e frică încă. Pentru că am văzut cazuri în care s-au făcut diferențe între copilul născut și copilul adoptat, indiferent de vârstă.

E foarte „risky”. Cu toții vrem o bilă albă acolo sus, la Dumnezeu. Omul, la bază, în instinctul lui de supraviețuire, vrea să facă el ceva ca să-i fie bine mai încolo.