
Derby-ul etapei a patra dintre FCSB și CFR se dispută pe noua arenă din Ghencea și este prima din Liga întâi care se dispută aici. După amenințările fanilor CSA Steaua, Jandarmeria a luat măsuri importante și cu trei ore înainte de starul meciului, suporterii FCSB-ului sunt supravegheați cu elicopterul. Câte forțe de ordine au fost mobilizate.
Cum s-a pregătit Jandarmeria pentru FCSB – CFR Cluj
Update, ora 19.50: FCSB – CFR. Echipele de start
Antrenoruol Elias Charalambous îl trimite în teren, ca atacant, pe Octavian Popescu, deși pe banca de rezerve se află Andrea Compagno. Alexandru Băluță este accidentat.
FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic – Olaru, Ad. Șut, Djokovic – Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad – Panțîru, Haruț, Compagno, Lixandru, Edjouma, V. Gheorghe, Ov. Popescu, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous
CFR Cluj: R. Sava – Cr. Manea, Kresic, Ajeti, Morgan, Camora – Muhar, Tachtsidis, Cvek – Yeboah, Bîrligea
Rezerve: Hindrich, Mogoș, R. Filip, Gneba, Avounou, C. Deac, Krasniqi, Otele, Jefte
Antrenor: Andrea Mandorlini
Jandarmeria este pregătită pentru derby-ul FCSB – CFR Cluj. Cu trei ore înainte de partidă, străzile din zona stadionului Ghencea au fost împânzite de forțele de ordine care patrulează printre fani. De asemenea, au fost aduse elicoptere care survolează zona pemtru a observa vreun posibil incident.
Desfășurarea de forțe este impresionantă. Jandarmeria a mobilizat un număr mare de forțe de ordine. Astfel, la stadion și în preajma arenei vor fi aproximativ 1.000 de jandarmi. Galeria celor de la FCSB s-a strâns pe Calea 13 Septembrie, iar fanii au pornit spre arena din Ghencea escortați de mai multe dube de jandarmi.
Mihai Stoica (58 de ani), managerul general al celor de la FCSB, este prezent la stadion. Acesta a prezentat cum stă situația la arenă cu câteva ore înainte de startul partidei dintre FCSB și CFR Cluj și a plublicat pe rețele sociale imagini care arată cum se pregătesc forțele de ordine. Se văd gardurile de protecție din jurul arenei, dar și câteva dube ale Jandarmeriei. ”Începe treaba”, a scris MM Stoica pe Instagram.

FCSB a publicat pe Facebook regulile pe care trebuie le urmeze fanii care vin la meci
- toți spectatorii trebuie să aibă asupra lor un document de identitate și să se supună în mod voluntar controlului corporal, în conformitate cu prevederile Legii 4/2008;
- toate autovehiculele vor fi controlate pentru materiale interzise;
- mijloacele de transport în comun vor circula până după miezul nopții.
FCSB – CFR se joacă cu casa închisă
În ziua meciului a fost depășită borna de 27.000 de tichete, din cele 27.500 scoase inițial la vânzare. Astfel, primul meci de Liga 1 disputat pe noua arenă din Ghencea va fi cel cu cea mai mare asistență. Până acum, recordul la acest capitol era deținut de meciul CSA Steaua – Dinamo, din 23 aprilie, din play-off-ul ediției trecute de Liga 2, la care au asistat 21.500 de fani.
Odată cu revenirea FCSB-ului în Ghencea, Gigi Becali a dat lovitura pe plan financiar. Prețurile biletelor au fost cuprinse între 30 de lei, la peluze, și 200 de lei, la VIP, ceea ce înseamnă venituri de aproximativ 360.000 de euro. Din această sumă, CSA Steaua va primi 35.000 de euro, reprezintând chiria și sistemul de operare, iar 25.000 reprezintă alte cheltuieli.
Partida FCSB – CFR se va disputa astăzi, 6.08.2023, de la ora 21.30.