Dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea pilotului Adrian Răspopa la Raliul Iașiului

Polițiștii din Iași au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul pilotului Adrian Răspopa, decedat sâmbăt,ă la doar 41 de ani, după ce mașina pilotată de acesta la proba specială a Raliului Iaşiului a fost implicată într-un accident în zona Hadâmbu, potrivit Agerpres.

„Având în vedere decesul pilotului la Raliul Iaşiului, ce a avut loc la data de 4 septembrie, poliţiştii au întocmit dosar penal de ucidere din culpă, fiind dispusă necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului şi luării măsurilor legale care se impun”, au informat duminică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Adrian Răspopa a intrat sâmbătă, în timpul Probei Speciale 2, cu mașina într-un cap de pod și a rămas încarcerat, în timp ce copilotul Cosmin Diacu a ieşit singur din maşină și se află în afara oricărui pericol.

Cei doi au fost transportați cu un elicopter la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. În ciuda eforturilor medicilor, la 16.20, Federația Română de Automobilism a anunțat că Adrian Răspopa a încetat din viață.

După decesul pilotului, conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfășurare și anularea etapei. La nivelul Consiliului Federal al FRAS s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanțele și modul de intervenție la locul accidentului.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România