Cum încarci telefonul mobil ca să te țină mai mult. Sfaturi utile ca să crești durata de viață a bateriei

Pe măsură ce telefoanele mobile au evoluat și au căpătat din ce în ce mai multe funcții utile, ele au devenit indispensabile. Viața noastră personală și viața profesională sunt legate de aceste dispozitive, indiferent unde am merge și ce am face.

Bateria este o componentă crucială pentru orice telefon mobil, iar faptul că îl folosim aproape tot timpul ne obligă să ne asigurăm că dispozitivul este în permanență încărcat.

Pentru a prelungi viața bateriei telefonului tău trebuie să știi cum să-l încarci corect, fie că folosești încărcătorul original, un cablu USB ori o baterie externă.

În cele ce urmează îți oferim câteva sfaturi pentru o încărcare corectă a telefonului mobil și pentru prelungirea duratei de viață a acesteia.

Cum încarci telefonul mobil ca să te țină mai mult. Sfaturi utile ca să crești durata de viață a bateriei

Cum încarci corect un telefon mobil

Înainte să începi să folosești telefonul mobil este recomandat să citești indicațiile producătorului cu privire la operațiunea de încărcare, care se regăsesc în manualul de utilizare al gadgetului.

Dacă nu ai făcut acest lucru, avem pentru tine câteva sfaturi care te vor ajuta, și anume:

Dacă nu ai făcut acest lucru, avem pentru tine câteva sfaturi care te vor ajuta, și anume:

  • Folosește doar încărcătorul original omologat pe care îl primești în cutie împreună cu telefonul;
  • Dacă utilizezi alte încărcătoare, asigură-te că sunt compatibile și în stare bună de funcționare;
  • Menține bateria încărcată între 50 și 90% pentru a-i reduce uzura; nu lăsa niciodată să se încarce până la 100%;
  • Nu lăsa niciodată telefonul mobil să se descarce sub 20%, de aceea renunță să-l mai încarci peste noapte pentru a putea controla acest proces;
  • Efectuează o încărcare completă a bateriei o dată pe lună pentru a reformata telefonul;
  • Dacă deții un încărcător rapid, nu îl folosi de fiecare dată, ci alternează cu unul clasic;
  • Nu este indicat să folosești tot timpul încărcarea rapidă deoarece căldura generată în timpul acestui proces afectează durata de viață a bateriei;
  • Este recomandat să nu lași telefonul la încărcat pe perioade lungi;
  • Nu folosi telefonul în timpul încărcării;
  • Nu pune telefonul sub pernă în timpul încărcării deoarece se încălzește, iar căldura trebuie degajată pentru a evita supraîncălzirea bateriei și, implicit, a dispozitivului;
  • Există multe aplicații gratuite care te ajută să optimizezi performanțele bateriei, dar, dacă nu sunt recomandate de producător, este mai bine să le eviți.
Telefon incarcat wireless

Cum crești durata de viață a bateriei telefonului tău

Probabil că te-ai întrebat cum este posibil ca telefonul tău mobil să se descarce mai repede, deși este dotat cu o baterie mult mai performantă comparativ cu cele din urmă cu câțiva ani.

Ei bine, în mare parte, este vorba despre regimul de exploatare, autonomia bateriei ține și de anumite aplicații care sunt mari consumatoare de energie (Îți spunem aici care sunt aplicațiile care consumă cel mai mult bateria telefonului)

Din fericire, există câteva trucuri prin care poţi să crești durata de viață a bateriei telefonului tău, și anume:

  • Dezactivează funcțiile și conexiunile telefonului pe care nu le folosești;
  • Dezactivează widgeturile;
  • Dezinstalează aplicațiile pe care nu le folosești sau închide-le periodic dacă nu dorești să renunți la ele;
  • Nu instala wallpaper-uri dinamice;
  • Activează modul de economisire a energiei;
  • Redu luminozitatea ecranului;
  • Setează o rezoluție mai mică a ecranului;
  • Redu volumul și dezactivează vibrațiile;
  • Dezactivează sincronizarea automată;
  • Închide telefonul pe timpul nopții sau pune-l pe modul economic.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România