Cod portocaliu de vijelii și grindină în mai multe județe. Ce zone sunt vizate de avertizarea meteo

Meteorologii au emis miercuri, 18 august, noi avertizări cod galben şi cod portocaliu de vreme instabilă, ce vizează mai bine de jumătate din țară, de marți și până miercuri dimineață.

Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată a fost emis, miercuri, de la ora 14.00, până joi dimineață, la ora 6.00, pentru 16 județe.

Zonele afectate sunt: Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Galați, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Vrancea, Brașov, Covasna, Harghita, Bacău și Neamț.

În intervalul menționat vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50….70 l/mp.

Cod portocaliu de vijelii și grindină în mai multe județe. Ce zone sunt vizate de avertizarea meteo

Zonele aflate sub avertizare meteo

ANM a emis și un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 8.00, ce vizează 11 județe.

Zonele afectate sunt: Sibiu, Vâlcea, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Constanța, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamț și Iași.

În intervalul menționat vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.

Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi (18/19 august) și în Dobrogea.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Cum va fi vremea la București

În Capitală, valorile termice vor fi în scădere față de ziua precedentă, astfel, maxima se va situa în jurul a 32 de grade, iar minima va fi de 16…17 grade.

În special după orele amiezii, înnorările se vor accentua și vor fi perioade în care se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și posibil grindină.

Cantităţile de apă pe intervale scurte de timp sau prin acumulare vor depăși 10…15 l/mp și izolat peste 25 l/mp.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România