Cod galben de ploi, vijelii și grindină pentru mai multe zone din țară

Conform ANM, duminică, în intervalul 13:00 – 23:00, mai multe zone se vor afla sub cod galben de ”instabilitate atmosferică temporar accentuată”.

”În intervalul menţionat, în Crişana, Maramureş, Transilvania, la munte şi local, mai ales la deal, în Muntenia, Moldova şi Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp”, precizează ANM.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse şi în sudul şi sud-estul teritoriului.

Radio Tequila România