Accidentul ținut secret în România. Autobuzul care s-a prăbușit într-o prăpastie: au murit 14 oameni

Accidentul ținut secret

În urmă cu 34 de ani, o tragedie umană s-a produs în Munții Apuseni, fiind unul dintre cele mai grave accidente din România comunistă.

Accidentul ținut secret în România

Accidentul s-a produs la data de 26 august 1987, pe drumul care leagă localitatea Mihoiești și Avram Iancu, în Munții Apuseni. Atunci, un autobuz de transport călători s-a răsturnat într-o prăpastie de la marginea drumului, provocând moartea a 14 persoane, dintre care 11 au decedat pe loc. Toți erau locuitori ai satelor de pe Arieșul Mic și se întorceau acasă, fie de la muncă, fie de la oraș. Alte zece persoane au fost rănite în accident.

În prezent, dacă urci pe drumul județean 762, dinspre barajul Mihoiești spre Vidra, pe partea dreaptă, undeva, se poate vedea un monument funerar din marmură albă. Alături se mai află și o cruce de fier, pe care este notat B. G., 5 octombrie 1974 – 26 august 1987. Se referă la cea mai tânără victimă a accidentului, un băiat care nu împlinise 13 ani. Monumentul funerar din marmură a fost ridicat în memoria lui, la aproximativ un an de la accident.

Comuniștii din Alba au ținut totul secret

În spate, chiar în buza prăpastiei se mai află o cruce de fier, iar din brațele ei atârnă sudate alte 10 cruci mai mici, în total atâtea cruci câte victime a avut nefericitul accident. Dar în total, din cauza acelui accident, 14 persoane și-au găsit sfârșitul. În arhivele ”civile” din județul Alba, în raportările instituțiilor din Câmpeni sau din comunele din jur nu se regăsește nicio mențiune despre acest accident. Nici în arhivele Partidului Comunist Român de la acea dată nu s-a găsit vreo mențiune despre el. Comuniștii din Alba au ținut totul secret, iar Ceaușescu nu trebuia să afle că într-o țară pe care o credea perfectă putea avea loc o astfel de tragedie.

Majororitatea călătorilor din autobuzul A-8 Roman Diesel, adus de numai câteva zile din Capitală, era formată din navetiști din schimbul întâi, de la cariera din Dealul Piciorului ori de la Uzina de Preparare a Cuprului de la Roșia Poieni. În acea zi fatidică, navetiștii au fost nevoiți să schimbe mijlocul de transport în Câmpeni, urcând în ”autobuzul morții”. În timp ce unii au coborât la două stații anterioare, Mihoești și Burzonești, alții au mers până la capăt, spre moarte. Cel mai mic călător, de nici 13 ani, era însoțit de bunica sa din Avram Iancu. A murit în urma unei hemoragii interne masive.

Șoferului i s-ar fi făcut brusc rău

Bunica lui a supraviețuit tragediei. Majoritatea călătorilor era de 17-18 ani, dar și de 30-40 de ani. Martorii care au supraviețuit au spus apoi că li s-a părut că șoferului i s-a făcut rău brusc, a înțepenit cu mâinile pe volan și nu a mai putut redresa direcția în curbă. Autobuzul a rupt balustrada de metal de la marginea șoselei, a intrat într-un stâlp de electricitate, apoi s-a prăbușit în prăpastia de 100 de metri.

Cupola autobuzului a fost retezată în momentul accidentului, probabil de două stânci, când s-a rostogolit. Toți stâlpii autobuzului au rămas însă intacți după secționarea cupolei, iar după ce aceasta s-a desprins, oamenii au fost împrăștiați pe coastă. Autobuzul s-a înfipt cu botul în Arieș.

Toți preoții de pe Valea Arieșului Mic au participat la înmormântări

Cei decedați au fost duși la morgă cu o dubă de transport muncitori. O parte dintre răniți au fost transportați la spital cu un alt autobuz de călători care venea în spatele celui prăbușit în prăpastie. Șoferul s-a ales cu răni foarte grave și multiple fracturi. A fost transferat din spitalul de la Alba Iulia, la Cluj-Napoca pentru tratament, dar și pentru a scăpa de atitudinea ostilă a unora dintre aparținătorii celor morți în accident.

Pentru a îngropa toți morții, au venit aproape toți preoții de pe întreaga Vale a Arieșului Mic. Au fost înmormântați toți morții într-o zi.

Carcasa autobuzului a fost apoi scoasă din Valea Arieșului Mic cu o macara și transportată la București pentru expertize amănunțite. Nu au fost găsite însă defecte de fabricație, care să fi cauzat accidentul. Deși cercetările miliției s-au concentrat atunci pe greșeala umană a șoferului, nu s-a putut stabili cu exactitate o vinovăție a acestuia. (Sursa: www.playtech.ro).

Despre Radio Tequila România