Accident pe DN1, în zona Aeroportului Otopeni. Traficul a fost complet blocat, iar care se grăbeau spre aeroport au fugit, pe jos, cu bagajele în mâna

Accident pe DN1, în zona Aeroportului Otopeni. Traficul a fost complet blocat, iar care se grăbeau spre aeroport au fugit, pe jos, cu bagajele în mâna

Haos pe Otopeni, vineri dimineață pe DN1, în urma unui accident de circulație care a avut loc în zona Aeroportului Otopeni. Traficul a fost blocat, iar oamenii au mers pe jos până la aeroport.

Accident rutier pe DN 1

Pe sensul de mers către București spre Ploiești, traficul rutier a fost blocat. Cei ce se grăbeau să ajungă la aeroport, au luat bagajele în mână și au continuat drumul pe jos. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și de la ambulanță.

Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care a vrut să schimbe banda de circulație, însă nu s-a asigurat și a intrat în altă mașină care circula regulamentar. Dintre cele două autoturisme implicate în accident, una este răsturnată.

În urma impactului a rezultat trei victime, toate conștiente. Acestea au fost evaluate medical la fața locului de către medicii de pe ambulanță.

Carambol pe DN 13

Vineri dimineață, pe DN 13, un carambol în care au fost implicate patru mașini a avut loc în localitatea Feldioara, județul Brașov. Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri. De asemenea, trei persoane au fost rănite.

Accidentul a avut loc pe DN 13, la kilometrul 19+200, la ieșirea din localitatea Feldioara către Rotbav, județul Brașov, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Oamenii legii sunt la fața locului și dirijează mașinile blocate pe rute ocolitoare. Șoferii sunt dirijați pe ruta ocolitoare DJ 103E Arini – Hăghig.

Cisternă cu combustibil, implicată într-un accident în Prahova

Un grav accident rutier a avut loc cu doar câteva zile în urmă în Prahova. În accident a fost implicată o cisternă cu combustibil. În total sunt patru victime, printre care și un copil. Impactul a avut loc între o mașină și o cisternă plină cu benzină și motorină.

Patru persoane au fost grav rănite, printre care se află și un copil de 12 ani. Din primele informații, un șofer de 21 de ani a intrat pe contrasens și a lovit cisterna, aceasta circulând regulamentar. Accidentul a avut loc în Cheia, pe DN 1 A.

„Cisterna este încărcată cu 10 tone de motorină și 14 tone de benzină, însă nu prezintă scurgeri de combustibil. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și trei ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă mobilă”, au transmis reprezentanții ISU Prahova, potrivit ziarului Incomod.

Patru persoane au fost rănite, printre care și un copil de 12 ani. Șoferul mașinii a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat transportul la spital.

„Femeia de 41 de ani, care era încarcerată, a fost scoasă din autoturism și i se execută manevre de resuscitare. Un tânăr de 20 de ani, lovit grav, și un copil de 12 ani, ambii ocupanți ai autoturismului, au fost transportați la spital”, au mai transmis reprezentanții ISU.

(Sursa: www.playtech.ro).

Despre Radio Tequila România