9 martie 2022, prima zi fără restricții după doi ani de pandemie

9 martie 2022 este prima zi fără niciun fel de restricții pe teritoriul României după doi ani în care autoritățile au impus diverse măsuri, unele dure, pentru combaterea pandemiei de Covid-19 (coronavirus).

Guvernul nu a mai prelungit starea de alertă, care a expirat la miezul nopții, astfel că au fost eliminate obligativitatea purtării măștii în exterior și interior, inclusiv în școli și magazine, certificatul digital pe baza căruia se făcea accesul la diferite evenimente și în instituții, dar și măsura carantinării.

De acum, activitățile culturale, artistice, sportive, de divertisment, nunțile, botezurile, etc. se pot desfășura fără restricții în spații închise sau deschise, de asemenea concertele, mitingurile și alte întâlniri în aer liber, iar accesul în instituțiile publice, magazine, mall-uri se face fără triaj epidemiologic.

Actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie. Nu se va mai acorda şomaj tehnic, nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi telemunca şi nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat.

Ministerul Sănătății recomandă în continuare purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, în grădiniţe, şcoli şi universităţi, evitarea spaţiilor aglomerate.

România s-a aflat în stare de urgență în perioada 16 martie – 14 mai 2020, iar din 15 mai 2020 până în 8 martie 2022 inclusiv în stare de alertă.

Radio Tequila România