13 județe, sub cod portocaliu de furtuni. Harta zonelor vizate de ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie a transmis sâmbătă un cod portocaliu de ploi abundente pentru 13 județe, dar și un cod galben de vijelii și cantități de apă însemnate în mare parte din țară, valabil până duminică seara.

Codul portocaliu de ploi abundente a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 15:00 și este valabil până duminică, la ora 18:00.

În intervalul menționat, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Brașov, Sibiu, Covasna și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba și Buzău va ploua abundent și îndeosebi
prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 50…90 l/mp.

13 județe, sub cod portocaliu de furtuni. Harta zonelor vizate de ploi torențiale

Harta zonelor vizate de atenționarea meteo, până pe 29 august | Foto: ANM

De asemenea, un cod galben de ploi torențiale și grindină este valabil până duminică seara la ora 23:00.

În această perioadă, în cea mai mare parte a țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale
scurte de timp sau prin acumulare, 25…35 l/mp și local 40…50 l/mp.

(Sursa: www.libertatea.ro).

Despre Radio Tequila România